Heat 3: Treizeci și una de zile
de Andrèa FowlerÎn urma ordinului care i-a zbuciumat inima în cel mai tragic mod, Heat alege să fugă de propria realitate și să-și nege identitatea de asasin plătit. Marcat de lașitate și neputință, îmbibat în vicii trecătoare, se alătură Bratvei și Gallinei Ivanov, într-o asociere rece și meschină. Lumea mafioților se dovedește a fi dură și îmbibată în secrete cu aromă de trădare, mai ales din partea unor prieteni apropiați. Însă trecutul lui Heat nu-l lasă să supraviețuiască, căci fratele rătăcitor, însuși prințul întunericului, a revenit în oraș și dorește să aducă împreună cu venirea sa distrugere și prăpăd. Iar prima lui victimă este însăși cea cu chip de înger, Heaven Barcow.
Un roman plin de intensitate, de răsturnări de situație, de momente de agonie și sfidare duse la un alt nivel și de o declarație unică de iubire, la limitele dintre viață și moarte.
„Nu contează câte minute mi se vor mai oferi să le trăiesc. Le vreau pe toate trăite alături de tine.”
Sunt o persoană banală, care prin intermediul paginilor de carte își construiește o complexitate: definesc conturul unei perechi vioaie de aripi și îmi iau zborul, explorând tărâmuri nemaivăzute. Și în drum către ele, întind mâna spre voi și vă iau cu mine. Mulți mă numesc autor. Eu mă numesc doar o persoană cu foarte multă imaginație, uneori haotică, și cu visuri mari, care niciodată nu sunt prea imposibil de realizat.
Gen:
Categorie:
ISBN: