Skin 2
de Andrèa FowlerDefectele, problemele, manipularea, linia aproape imperceptibilă dintre bine și rău, pasiunile împletite cu arta, acuzațiile, amenințările și pericolul transformă două destine aparent simple într-o luptă pentru o inimă ce bate la unison.
Trecutul lui Skye revine mai violent și mai periculos decât ar fi crezut că este posibil, iar dreptul la iubirea pentru Sin este acum mai prejudicios. Skye decide să își sacrifice iubirea pentru viața lui Sin, dar nu înainte de a transpune această iubire mistuitoare într-o scenetă. Adevărul se află sub presiunea gustului dulce-amărui al răzbunării, pentru că un accident este pe cale să-i transforme existența lui Skye într-un vis.
Sin este salvat doar de o frântură de umanitate ce-și face simțită prezența în inima celui care ar da orice pentru a-l vedea penalizat în jocul numit viață, iar finalul ce pare a aduce liniștea este doar calmul de dinaintea furtunii.
Sunt o persoană banală, care prin intermediul paginilor de carte își construiește o complexitate: definesc conturul unei perechi vioaie de aripi și îmi iau zborul, explorând tărâmuri nemaivăzute. Și în drum către ele, întind mâna spre voi și vă iau cu mine. Mulți mă numesc autor. Eu mă numesc doar o persoană cu foarte multă imaginație, uneori haotică, și cu visuri mari, care niciodată nu sunt prea imposibil de realizat.
Gen:
Categorie:
Serie:
ISBN: